Oke, one new experience, nu sunt that excited dar daca nu am fost in stare - pana acum - sa am macar un amarat de jurnal - not plastic pinky diary stuff - sau macar sa notez undeva ceva amintiri sau experiente frumoase, nu shtiu cat va dura aceasta manie a blogului pentru mine, asa ca stiu sigur ca daca cineva va deschide acest link peste cateva saptamani sau luni - nu pot sa prevad...- va avea aceeasi fatza de sick and tired of finding nothing si evident, acea persoana nu isi va mai aminti in viata lui/ei de acest blog anonim care nu a fost personalizat si nici bagat in seama.
Deja derilez, de cele mai multe ori cand incep sa vorbesc in fraze lungi si "impersonale" este ceva in neregula cu mine. Cred ca deja am format o parere cat se poate de proasta sau macar anosta, dar este doar o "pocker face" pentru un fel de "welcome" cu suras prefacut :D
Ok... 9.51 p.m si maine probabil oboseala acumulata de-a lungul zilei si de-a lungul acestei seri care - de data asta pot prevedea - ca va mai dura mult, pentru ca voi plictisi cititorii pe care nu ii voi avea niciodata cu gandurile mele copilaresti, incomplete si care nu definesc altceva decat o existentza ca oricare alta, dar care epateaza prin "ceva"-ul ei. E viata mea, guess what :>
Ok... e un moment bizar, simt ca scriu ceva pentru un critic literar sever, ma simt privita si am impresia ca fiecare miscare imi este cantarita si analizata cu cea mai mare precizie si cu erori foarte mici si putine. Eu scriu. Nu scriu pe blog. Dar scriu proza. Si nu stiu daca o voi posta aici sau nu. Mi se pare un pic cam ciudat sa postez "those pieces of work" aici, pentru ca, in primul rand, vor fi doar postate si uitate si privite de primul meu cititor poate, peste cateva saptamani/luni/ani, cititor care va ramane cu o impresie cat se poate de "nici cum".
Bizar.
Stiu ca nu am atras atentia si nici nu am vrut sa atrag atentia. Ma simt ca si Cartarescu in globul de sticla - asha era fragmentul? - si sincer, nu am nici cea mai mica idee ce se intampla.
Bizar din nou.
Pocker face-ul meu isi face efectul si anume: sunt si raman inexpresiva, parca prafuita si cu o dorinta puternica de a abandona aceast chenar simpatic, cu frame in nuante alternand intre roz si mov si cu cateva butoane colorate si simpatice in jur.
Din ce in ce mai bizar.
Cred ca, in curand, pocker face-ul meu se va transforma in ochi conturatzi cu creion negru, cu un strat gros de fard alb in miscari circulare si a caror culoare naturala este estompata de rosul epatant provenit dintr-un creion de nuantza - aparent - pastelata. Acum este rosu electric. Fata unui clovn. Si niciodata nu mi-au placut clovnii. Dar rosul electric mi-a placut dintotdeauna.
Prea bizar...
Deja derilez, de cele mai multe ori cand incep sa vorbesc in fraze lungi si "impersonale" este ceva in neregula cu mine. Cred ca deja am format o parere cat se poate de proasta sau macar anosta, dar este doar o "pocker face" pentru un fel de "welcome" cu suras prefacut :D
Ok... 9.51 p.m si maine probabil oboseala acumulata de-a lungul zilei si de-a lungul acestei seri care - de data asta pot prevedea - ca va mai dura mult, pentru ca voi plictisi cititorii pe care nu ii voi avea niciodata cu gandurile mele copilaresti, incomplete si care nu definesc altceva decat o existentza ca oricare alta, dar care epateaza prin "ceva"-ul ei. E viata mea, guess what :>
Ok... e un moment bizar, simt ca scriu ceva pentru un critic literar sever, ma simt privita si am impresia ca fiecare miscare imi este cantarita si analizata cu cea mai mare precizie si cu erori foarte mici si putine. Eu scriu. Nu scriu pe blog. Dar scriu proza. Si nu stiu daca o voi posta aici sau nu. Mi se pare un pic cam ciudat sa postez "those pieces of work" aici, pentru ca, in primul rand, vor fi doar postate si uitate si privite de primul meu cititor poate, peste cateva saptamani/luni/ani, cititor care va ramane cu o impresie cat se poate de "nici cum".
Bizar.
Stiu ca nu am atras atentia si nici nu am vrut sa atrag atentia. Ma simt ca si Cartarescu in globul de sticla - asha era fragmentul? - si sincer, nu am nici cea mai mica idee ce se intampla.
Bizar din nou.
Pocker face-ul meu isi face efectul si anume: sunt si raman inexpresiva, parca prafuita si cu o dorinta puternica de a abandona aceast chenar simpatic, cu frame in nuante alternand intre roz si mov si cu cateva butoane colorate si simpatice in jur.
Din ce in ce mai bizar.
Cred ca, in curand, pocker face-ul meu se va transforma in ochi conturatzi cu creion negru, cu un strat gros de fard alb in miscari circulare si a caror culoare naturala este estompata de rosul epatant provenit dintr-un creion de nuantza - aparent - pastelata. Acum este rosu electric. Fata unui clovn. Si niciodata nu mi-au placut clovnii. Dar rosul electric mi-a placut dintotdeauna.
Prea bizar...
2 comentarii:
Si cu liliacul cum ramane?;;)
pe cand?
:">
Trimiteți un comentariu