luni, 30 martie 2009

.

probleme tehnice, I'll see you on
LINK: http://bluebuilding.wordpress.com

marți, 24 martie 2009

"set down your glass"

Dimineaţa se personaliza parcă forţat. Clădiri cu arhitectură veche, având turle viu colorate, fiecare casă arătând precum o mică biserică aparţinând unei alte şi alte perioade. Turle de un verzui udat de ploaie, de un roşu bătut de praf, de un albastru scorojit, pocnind sub aripile unui porumbel în zbor, de un vişiniu precum nuanţa unei farfurii roşii cu urme de cafea, toate erau răsturnate, vechii pereţi părând a se sprijini în cupolele colorate, dând oraşului un aer împopoţonat dar elegant. Amelie trecea pe lângă ele, privind în sus la trotuarul ce obişnuia să I se întindă sub picioare. Acum, acesta se desfăşura deasupra capului ei, la fel ca două bălţi agăţate de el, aproape uscate, din care apa nu picura. Trecu încet pe lângă vârful unei cupole care era aproape de umărul ei, deşi cu câteva momente în urmă se aflase undeva sus, departe, proiectând parcă tot oraşul sub soare. Acum era invers. Lumea era răsturnată.
Păşind şi mai încet, Amelie se temea să nu se lovească de obloane colorate şi lucioase ce cădeau, izbindu-se de mii de sunete şi împrăştiindu-se în mii de părţi pe spaţiul albastru cu nuanţe fine de portocaliu. Picura pământul, picurau frunze şi flori, picurau copaci, scaune şi mese de pe terase de unde din înalt, ghivece făcându-se praf lovind cerul aflat şi el undeva foarte aproape de părul ciufulit al fetei. Aceasta se opri şi îşi desfăcu braţele. Ea de ce nu păţea nimic? Se întoarse şi îl privi pe fumătorul care privea şi el uimit în sus, uşor speriat, într-o postură oarecum contemplativă, întrebându-se de ce scrumul pluteşte în aer şi continuă să urce, murdărindu-i cămaşa. De ce lucrurile care au fost sus au coborât, iar cele ce au fost jos au urcat deodată? Amelie scăpă fără nicio explicaţie de sentimentul uşor de frică, simţindu-se ca într-un glob de sticlă, în jur totul picurând, curgând, căzând, prăbuşindu-se surd, deodată surd, deodată fără nici un sunet. Impacturile parcă fuseseră amortizate, liniştea cuprinzând cadrul ca venită dintr-o altă dimensiune, în timp ce fata privea adunându-se la picioarele ei un colaj de cioburi, resturi din cupolele izbite şi ele de cer, de flori şi frunze, fragmente de pământ şi apă Părea a fi reluarea absurdă a unui film privit cu ecranul întors, personajele nevrând să se supună.
Şi continua. Decorul continua să cadă iar colajul în nuanţe primăvăratice, purtând pete subţiri de iarnă, câteva motive tomnatice şi un parfum de vară se compunea tot mai colorat. Simţi nevoia să o ia la fugă şi să împrăştie din nou în aer bucăţile abia aşternute. Totul aluneca spre pământul odată pământ, iar acesta se înălţa spre cerul situat neobişnuit de jos, de care soarele abia se mai agăţa cu ventuze fierbinţi. I se făcu deodată cald şi se întrebă ce caută în mijlocul drumului revenit la normal

miercuri, 18 martie 2009

this should be another story. but it's not. yeap.

Cand omul nu are inspiratie sau isi da brusc seama ca are de terminat de vazut un film, atunci tranteste aici niste versuri, cu scuza draguta care suna cam asa: "las versurile sa vorbeasca pentru mine".

Boon. Postare din categoria: nu am despre ce sa scriu, dar am gasit niste versuri care imi plac si o imagine care, de asemenea, imi place.

Noapte buna.

Si nici nu mai scriu versurile.
Noapte buna (pentru versurile in cauza).
Mda.

imaginea: http://ligreego.deviantart.com/art/Apple-31824893

vineri, 13 martie 2009

duminică, 8 martie 2009

big dumb rocket

quote: "Allowing the monsters without to turn within and we are left alone, staring into the abyss... into the laughing face of madness."

Ce fac zilnic? Privesc ore intregi o lista de sabloane, descoperindu-l cu o bucurie nejustificata pe al meu. Ma bucur in loc sa ma simt umilita ca m-am inscris si eu, in mod voit, pe lista aia. Il gasesc dupa cum spuneam si incerc in fiecare zi sa il infrumusetez. Doar ca decorurile sunt limitate, la fel si motivele. Nu au nu stiu cate culori, forme, dimensiuni. Sunt modele de sabloane, fir-ar sa fie, ce altceva mai astept eu de la ceva ce prin definitie nu poate oferi mai mult? Apoi ma uit la camera mea. Tot zilnic imi dau seama ca am tot amanat si am amanat si am amanat sa pun fotografiile alea pe pereti. Era sfarsitul lui august 2008, stiam ca va urma septembrie, ca va incepe scoala si voi uita complet de ele. Mi-am promis zilnic sa le agat odata de perete pentru ca atunci cand vor fi uitate se vor indoi sau nu se vor mai vedea culorile de praf. Evident, le-am uitat. Le-am redescoperit zilele astea, aruncate printre caiete. Foarte putine mai sunt acum "pastrate" neindoite. Evident, cele care imi placeau cel mai putin.

duminică, 1 martie 2009

93rd story - 93?!

"The yellowed page of the books and books i'd forgotten that i had,
these paperbacks they know their age they smell of weight and time that's resting warm.
The opened box beside the endless box parade that haunts my house is fit to split with photographs that tell the wanderlust of years smashed on to years.



When all this actual life played out
Where the hell on Earth was I?
I rack my brains but it won't come

Through water damaged bloodshot eyes, the fleeting triumphs, brazen lies, all seem to mingle into one.
I read your name under words in your elegant hand you probably don't mean now
I fold the letter and think of a million and one things that I could have done different .
One gigantic fairy tale of friends I haven't seen in years, drinking 'til the daylight hurts.
You seem friendly, who are you?

Please just take these photos from my hands "