45th story - ...this much?

- Amelie, pot sa te rog ceva?

- Hm?! total absenta.

- Nu mai sta afara.

- Bine.

- ...pe scari. Intra in casa, e destul de frig. E noiembrie.

- Nu e.

- Ba da. Uite, stiu ca inca iti amintesti de vara... si ca detesti ciocotala amaruie si ca ai cumparat-o special ca sa o privesti topindu-se in palma ta. Dar nu se topeste, Amelie! Asa ca du-te in casa, te rog.

- De ce sa nu se topeasca? Eu mai astept, raspunde, tinand patratul dulce in palma. Prima picatura de ploaie se prelinge pe incheietura mainii.

- Nu mai e vara, Amelie...

Zambeste in gol.

- Se topeste putin.

- Se topeste pentru ca palma ta e calda.

- Nu, nu: e cald afara.

Zambeste din nou. Trecatorii vad o fata stand pe niste scari, cu mana dreapta intinsa. Incepe sa ploua, poarta o rochie de vara galbena...si cizme de iarna negre...si o palarie mica de toamna...neagra. Vorbeste cu bucata de ciocolata din palma intinsa spre un cer decupat, atarnat de un alt cer. Unii o cred nebuna. Altii zambesc daca privesc putin mai atent. De fapt, ea nu are nimic.

- Hai mai lasa-ma in pace!

- Doar daca te duci in casa.

- Termina..

- E frig, Amelie!

- Auzi! Si cu un gest brusc se intoarce cu fata spre cel care intot acest timp fusese in spatele ei, stand pe o alta treapta. Dar nu il privi, isi tinu ochii inchisi pentru cateva clipe si apoi ii deschise, reintorcandu-si chipul spre strada.

- Parca trebuia sa pleci.

- Vreau doar sa fiu sigur ca nu iti este frig.

- Povesti. Povestile au fost mereu simpatice.

Gestul ei scurt, fluturand mana in aer il enerveaza, desi ii place sa ii priveasca bratul proiectat pentru doua secunde pe fundalul departe de a fi albastru.

- Amelie...

- Eu?!

- De ce trebuie sa te porti ca un copil mai tot timpul? Uite, vezi?! Te strambi si..alte lucruri.

O pauza scurta, in care picaturi grele sparg asfaltul imbacsit acum de frig.

- De ce trebuie sa pleci mai tot timpul? Vezi?

* fragment