Nu stiu ce s-ar intampla daca am deveni niste personaje translucide, fiecare incercand sa evadeze din propria casutza circulara, pentru ca apoi sa fim prinsi inca o data si inca o data si incaaaaaa de sute de ori, pana cand ne vom transforma in urmele albe ale unor radiografii.
Nu mai devenim, pentru ca suntem. Asadar, nu stiu.
De ce vrem intotdeauna sa spargem pereti de sticla pe care stim ca ii putem sparge?
Si daca tot intreb asta: eu de ce continui sa ii sparg?
* o continuare pentru 25 :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu