59th story - fragment dintr-o carte

* un fragment si o poza, care mi-au placut mult (o carte si deviant):

"O voi intalni oare pe Maga? De-atîtea ori fusese de-ajuns să mă apropii, venind pe rue de Seine, de arcada ce dă spre Quai de Conţi pentru ca, îndată ce lumina de culoarea scrumului şi a măslinei care pluteşte peste fluviu îmi îngăduia să desluşesc contururile, să-i şi văd silueta zveltă profilîndu-se pe Pont des Arts, uneori plimbîndu-se de la un capăt la celălalt al podului, alteori sprijinită de balustrada de fier, aplecată deasupra apei. Şi era atît de firesc să trec strada, să urc treptele podului, să o apuc pe mijlocul său îngust şi să ajung lîngă Maga, iar ea zîmbea deloc surprinsă, convinsă ca şi mine că o întîlnire întîmplătoare era lucrul cel mai puţin întîmplator în vieţile noastre, şi că oamenii care-şi dau întîlniri exacte sînt dintre aceia care au nevoie de hîrtie liniată pentru a-şi scrie sau care apasă tubul cu pastă de dinţi numai din partea de jos.
Acum însă nu cred să mai fie pe pod Chipu-i gingaş cu piele străvezie s-o fi ivind pe sub portalurile vechi de prin ghetoul din Marais, o fi stînd la taifas cu vreo vînzătoare de cartofi prăjiţi sau o fi mîncînd un crenvurşti fierbinte pe Boulevard de Se"bastopol. Am urcat totuşi pe pod, iar Maga nu era. Maga nu-mi mai ieşea acum în cale şi, cu toate că ştiam amîndoi unde locuia celălalt, fiecare ungher din camerele noastre de studenţi improvizaţi la Paris, fiecare ilustrată ce deschidea o ferestruică Braque sau Ghirlandaio sau Max Ernst încadrată în rama-i ieftină pe tapetul ţipător, nu ne-am fi căutat acasă. Preferam să ne întîlnim pe pod, pe terasa unei cafenele sau ghemuiţi lîngă vreo pisică de prin Cartierul Latin. Umblam fără să ne căutăm, dar ştiind că umblam ca să ne găsim. Oh, Maga, fiecare femeie care-ţi seamănă era parcă învăluită de o linişte asurzitoare, o pauză tăioasă şi cristalină ce se năruia pînă la urmă jalnic, ca o umbrelă udă închizîndu-se. Şi fiindcă veni vorba de umbrelă, cred că-ţi mai aduci poate aminte, Maga, de umbrela aceea veche pe care-am aruncat-o într-o rîpă dm parcul Montsouris, într-un asfinţit îngheţat de martie. Am aruncat-o fiindcă o găsiseşi în Place de la Concorde, era cam ruptă şi-ai mai folosit-o încă multă vreme, mai cu seamă ca s-o înfigi în coastele celor din metrou şi de prin autobuze, veşnic stîngace şi distrată, cu gîndul aiurea sau la micul desen pe care-l alcătuiau două muşte pe plafonul vagonului, iar în seara aceea s-a dezlănţuit o aversă şi tu ai vrut să-ţi deschizi mîndră umbrela cînd dădeam să intrăm în parc, şi în mînă ţi s-a iscat un prăpăd de fulgere reci şi nori negri, zdrenţe de pînză sfîşiată cădeau printre sclipiri de spiţe frînte, iar noi rîdeam ca nebunii pe cînd ploaia ne uda pînă la piele, gîndindu-ne că o umbrelă părăsită într-o piaţă se cuvenea să moară demn într-un parc, că nu putea intra în ciclul înjositor al lăzii de gunoi sau al rigolei; atunci eu am strîns-o cum am putut mai bine, am dus-o amîndoi sus pe colina din parc, lîngă podeţul peste calea ferată, şi de acolo am aruncat-o opintindu-mă din răsputeri în străfundul rîpei cu iarbă umedă în timp ce tu slobozeai un strigăt în care mi s-a părut că recunosc un fel de blestem de walkirie. Şi pe fundul rîpei se cufundă ca un vas pe care-l înghit apele verzi, apele verzi şi tumultoase, la mer qui est plus felonesse en ete qu'en hiver, valul perfid, Maga, aşa cum le-am tot înşirat îndelung, îndrăgostiţi de Joinville şi de parc, îmbrăţişaţi şi aidoma unor copaci uzi sau unor actori de cinema dintr-un film maghiar mizerabil. Şi a rămas acolo între ierburi, măruntă şi neagră, ca o insectă strivită cu piciorul Şi nu se mişca, nici unul din resorturile ei nu se mai încorda ca înainte S-a zis cu ea. Gata Oh, Maga, şi ce trişti mai eram!
Ce căutam eu pe Pont des Arts ? Mi se pare că în joia aceea de decembrie aveam de gînd să trec pe malul drept, şi să beau nişte vin în cafeneaua micuţă de pe rue des Lombards unde madame Leonie îmi ghiceşte în palmă, văzînd tot felul de călătorii şi surprize. Nu te-am dus niciodată acolo ca să-ţi citească madame Leonie în palmă, mi-a fost poate frică să nu desluşească cine ştie ce adevăr despre mine, căci totdeauna ai fost o oglindă îngrozitoare, o cumplită maşină de repetiţii, şi ceea ce noi am numit dragoste n-a fost poate nimic altceva decît atît, eu stînd în picioare în faţa ta, cu o floare galbenă în mînă, şi tu ţinînd două luminări verzi, iar timpul ne sufla pe chip o ploaie molcomă de renunţări şi despărţiri şi bilete de metrou. Aşa că nu te-am dus niciodată la madame Leonie, Maga; şi ştiu, mi-ai spus-o chiar tu, că nu-ţi plăcea să te văd intrînd în mica librăne de pe rue de Verneuil, unde un bătrîn gîrbovit face mii de fişe şi ştie tot ce se poate şti în materie de istoriografie. Te duceai acolo să te joci cu pisica, şi bătrînul te lăsa să intri şi nu-ţi punea nici o întrebare, mulţumit că din cînd în cînd îi dădeai cîte o carte de pe rafturile de sus. Şi te încălzeai la soba lui cu burlan mare negrii şi nu-ţi plăcea să aflu că te duci să stai acolo lîngă sobă. Dar toate acestea trebuiau spuse la vremea lor, numai că-i tare greu să precizezi cînd vine vremea aceea, şi chiar şi acum, cînd stau cu coatele pe balustrada podului şi mă uit cum trece un şlep de culoare bordo, minunat ca un cărăbuş uriaş şi strălucind de curăţenie, unde o femeie cu şorţ alb întinde rufe pe o sîrmă la prora, privesc ferestruicile vopsite în verde cu perdeluţe Hănsel şi Gretel, chiar şi acum, Maga, mă întrebam dacă tot ocolul ăsta are vreun rost, căci pentru a ajunge pe rue des Lombards ar fi fost mai bine să traversez Pont Saint Michel şi Pont au Change. Dar dac-ai fi fost astă seară aici, ca în atîtea alte rînduri, aş fi ştiut că ocolul a avut rost, pe cînd aşa îmi sporesc eşecul numindu-l ocol. Prin urmare, după ce aveam să-mi ridic gulerul canadienei, trebuia să-mi văd de drum pe chei, pînă în zona marilor magazine care se termină la Châtelet, să trec pe sub umbra violetă a turnului Saint Jacques şi s-o iau în sus spre strada mea, cu gîndul la faptul că nu te-am găsit şi la madame Leonie."