32nd story - burn down this town, I give it to you

"Tied - tied to a time
When we knew that the sun would shine
And you were all smiles
And we could just talk for a while...

Of where we would be when the future comes
And how you would paint while I wrote my songs

If I could find you
And tell you about my life
Or maybe just write
And remind you of when we would dream...

Of where we would be when the future comes
And how you would paint while I wrote my songs"

31st story - tangerine trees and marmalade skies (porcupine tree)

no story

shut up stupid song

30th story - summer's gone

29th story - passenger seat

28th story - Hello, Amelie

Hei, tu, nu ştiam că ne cunoaştem de atâta vreme. Nu ştiam că şi tu porţi o jachetă lungă până aproape de genunchi şi o bască galbenă. Nu aveam nici cea mai mică ideea că şi ţie îţi place îngheţata de lămâie sau portocale, nu ştiam că ascultăm aceeaşi muzică şi că vedem aceleaşi filme. Nu mi-am dat seama că şi tu ai breton, care îţi intră în ochi de cele mai multe ori. De asemenea, nu m-aş fi gândit că şi tu ai găsit un fluture verde, ca o boabă de strugure cu aripi. Şi fluturele meu era pe pervaz. Şi era tot mijlocul lui august. Şi eu am deschis geamul şi l-am lăsat să zboare. Nu ştiam nici că prăjitura ta preferată e cea cu cacao şi cappuccino, alături de care bei, de obicei, o patetică apă minerală. Şi ţie îţi este dragă ploaia? Şi tu cânţi la pian? N-aş fi zis...
Dacă te-aş fi cunoscut mai repede, te-aş fi invitat la o prăjitură. Am fi ascultat melodii obsedante, cu efect asemănător drogului şi am fi vorbit ca prietene care se ştiu deo viaţă. În aer ar fi fost un parfum dulce acrişor. Mi-ai fi spus ce aveam de gând să fac mâine, ce decizie urma să iau peste două săptămâni, câte culori din jurul meu se vor dilua cu prea multă într-o după-masă de miercuri. Poate te-aş fi crezut şi poate mi-aş fi dat seama cine eşti. Acum îmi pare rău că nu te-am băgat în seamă mai repede. Ştiam că eşti aici, dar nu te cunoşteam. Într-un fel... poate am ştiut că nu ai cum să pleci. Sper că acum nu povesteşti alte lucruri care se întâmplă într-o altă viaţă. Sper să nu treci pe lângă mine aşa cum trece sunetul unui bemol oarecare peste ceştile mici şi fierbinţi de cafea, cu inscripţii japoneze şi cu desene făcute manual; ceşti aşezate pe mese acoperite cu bucăţi de pânză prea colorate, fără gust; mese care stau pe o podea veche, într-o cofetărie mai veche, cu parfum de zahăr, fum, jazz şi cafea.
Sper că acum nu vei pleca. Îmi place melodia ta. Mi se pare cunoscută, dar mai bine îţi mănânci prăjitura până învăţ eu notele, alteraţiile, ritmul şi versurile. Nu cred că va dura prea mult...
Am uitat să te întreb cum te cheamă. Amelie?
Şi pe mine.
(nu mă surprinde faptul că tu eşti eu.)

-pagină din jurnalul lui Amelie, 8 august, 10:46 p.m.

27th story - contrast

26th story - portrait through make-ups

25th story - again you

Suntem marionete din carpa, cu chip alb de protelan. Purtam pantaloni rosii cu buline albe si mov, o camsa de un verde crud, cu trei randuri de dantela la gat si maneci. Avem sacouri ponosite, albastre deschis, mancate de timp, cu nasturi mari si galbeni cusuti aiurea, cu fermoar de un galben pergament. Avem buzunare in dungi negre si purpurii. Suntem niste marionete peticite cu cea mai ieftina panza cenusie si de un roz-bombon dulce si murdar. Uneori, suntem carpite cu staniol mirosind a iluzie de ciocolata amaruie.
Suntem o bomboana fondanta lasata intr-o tava din plastic, cu resturi de zahar ars...

Cine, noi?

24th story - you

Suntem niste marionete vii, legate cu sfori groase, imposibil de taiat. Atarnam de reflectoare argintii, cu lumini colorate si fierbinti, de deasupra scenei. Nu ne mai simtim mainile, picioarele ne-au amortit, gatul nu ne mai poate sustine capul deja cazut intr-o parte. Avem ochi larg deschisi, cu pleoape cu gene lungi si negre, arcuite, care ar vrea sa se inchida. Ochi care privesc partea din dreapta jos a scenei si scaunele goale. Avem urechi care aud si buze usor intredeschise care simt vantul plimbandu-se incet prin sala de spectacol, acum vacanta. Suntem marionete dirijate de priviri. Nu din priviri, ci de priviri. Spectatorii ne pot decide soarta, sau ne pot lasa sa ne prafuim alaturi de reflectoare, scena si scaune. Daca se decide ca sfarsitul lumii este acum, probabil vom ingheta. Daca se decide ca este la capatul sforii de care atarnam, nu vom mai spera ca poate, intr-o zi, vantul o va rupe. Sau poate vom mai ramane o vreme aici. Iar daca se va decide ca sfarsitul lumii se ascunde in scaunele goale din fata noastra, vom ramane tot aici pentru a privi vidul suflat de praf.

23th story - fade to blue