11th story - through piano sheets and caramel

E frumos...e foarte tragic sa vezi cum o bomboana din caramel se topeste la soare, pe un raft populat alta data de carti, un raft populat acum de o bomboana si de o panza de paianjen, rasfirata de vant. Raftul e in aer liber. Odata, a facut parte dintr-o camera, insa o calamitate naturala necunoscuta mistuise, probabil zidul din afara. Acum raftul era in aer liber. Acum era soare si era vara si era vant si era panza de paianjen blocat si el acolo. Firele lipicioase cu aspect ironic de zahar mai rezista inca trei minute, prinse cu ventuzele lor albicioase de raftul dintr-un lemn mat, aproape negru. Vantul in re minor nu cruta nimic. Dupa alte trei minute desprinde panza ipocrita si o alunga. Poate spre pamant, poate spre nord, poate spre un alt oras cu cladiri patate de soare, poate spre o lume caramelizata, poate spre o alta panza de paianjen, la fel de ipocrita deoarece pare din zahar. Poate nici nu a desprins-o de acolo. Sau poate vantul acesta a fost necesar pentru a o trimite cat mai departe. Nu stiu.

Intr-un colt de ruine in aer liber se observa niste partituri. Mult tush, hartie de proasta calitate, pare a fi pergament. Oricum nu conteaza, vantul canta deja piesa fara ajutorul partiturii. O are totusi in fata, pentru a nu gresi. Unele portative sunt prea incarcate de caramele pentru a putea fi cantate pe de rost (amintiri), iar unele mordente sunt omise, altele prea accentuate. Uneori trebuie folosita pedala, alta data, pianul suna la fel.

De undeva de sus, bomboana pare o pata nedorita pe o bucata de lemn, totusi, sec. Nu mai este o bomboana, este doar ceva dulce care s-a topit de la prea mult soare. Se va prelinge pe toata suprafata lemnului de la prea multa ploaie, iar in cele din urma va disparea din cauza vantului. Oricum melodia nu sta pe loc. Partiturile nu se desprind de pe sol, raftul ramane in fata soarelui, in aer liber, bomboana continua sa se topeasca. Totul este absorbit, fara culoare, daca privesti prin soare.